Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău informează lucrătorii și angajatorii care-și desfășoară activitatea pe raza județului, că, pe parcursul trimestrului 4 al anului în curs, va desfăşura o acţiune de control vizând modul de respectare a cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă pentru protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi chimici periculoşi la locul de muncă, la angajatori din toate domeniile de activitate, care deţin sau utilizează agenţi chimici periculoşi la locurile de muncă, urmărindu-se în mod deosebit substanțele toxice pentru reproducere.
De menționat este faptul că politica actuală a Uniunii Europene are maximă preocupare în ceea ce privește promovarea reducerii la minimum a substanțelor chimice care au efect cronic asupra sănătății umane și mediului – substanțe care prezintă motive de îngrijorare – și a înlocuirii acestora cât mai mult cu putință, renunțarea la cele mai dăunătoare substanțe pentru utilizări neesențiale în societate, în special în produsele de consum.
Substanțele toxice pentru reproducere, la fel ca şi agenții cancerigeni și mutageni, sunt substanțe care prezintă motive de îngrijorare deosebită și care pot avea efecte grave și ireversibile asupra sănătății lucrătorilor, acţionând asupra sistemului reproducător masculin şi feminin sau asupra fătului în diferite stadii de dezvoltare. Prin urmare, substanțele toxice pentru reproducere au fost reglementate în cadrul Directivei 2004/37/CE, pentru a îmbunătăți coerența, printre altele, cu Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH).
Regulamentul UE 1272/ 2008 clasifică substanțele chimice periculoase pentru reproducerea umană în categoria 1A/1B - substanţe care pot dăuna fertilităţii şi fătului şi categoria 2 – substanţe susceptibil toxice pentru reproducerea umană. Dintre substanțele chimice periculoase pentru reproducerea umană în categoria 1A/1B menţionăm metale grele precum plumbul și mercurul, solvenți organici precum acetona și toluenul, pesticide, ftalați și bisfenolul A (BPA).
Obiectivele acțiunii :
-
Deţinerea de către toţi angajatorii a Fişelor cu date de securitate actualizate pentru toţi agenţii chimici periculoşi prezenţi la locurile de muncă şi punerea acestora la dispoziţia lucrătorilor;
-
Asigurarea purtării de către toţi lucrătorii expuşi la agenții chimici periculoşi a echipamentelor individuale de protecţie adecvate;
-
Monitorizarea punerii în aplicare a prevederilor legale europene privind asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor expuşi la agenți chimici periculoşi.
Prin acţiunile de control pe care le efectuează, ITM Buzău desfăşoară în permanenţă o politică de informare şi conştientizare a angajatorilor şi lucrătorilor cu privire la necesitatea respectării legislaţiei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, încercând astfel să înlăture aspectele negative ce derivă din nerespectarea legislaţiei în vigoare.