Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău în baza prevederilor art. 19 din Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea INSPECŢIEI MUNCII, republicată, şi a prevederilor H.G. nr. 488/2017, cu modificările şi completările ulterioare, a efectuat în luna decembrie 2024 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, acţiuni de control, având ca obiectiv verificarea modului în care angajatorii respectă prevederile legislaţiei în vigoare în domeniu, după cum urmează :
-
au fost efectuate un număr de 51 controale la agenţi economici din judeţul Buzău;
-
au fost sancţionaţi 19 angajatori şi s-au aplicat 27 sancţiuni contravenţionale, respectiv, 8 amenzi în cuantum de 34.500 lei şi 19 avertismente;
-
au fost dispuse 27 măsuri cu termene precise de realizare pentru remedierea neconformităţilor constatate de către inspectorii de muncă.
Angajatorii au comunicat către I.T.M. Buzău 14 evenimente, în urma cercetărilor urmând să se stabilească caracterul acestora, respectiv, dacă sunt accidente de muncă sau accidente în afara muncii.
Deficienţe frecvent constatate:
-
lipsa organizării activității de prevenire și protecție;
-
lipsa instruire în domeniul securității și sănătății în muncă;
-
nerespectare de către angajator a termenelor de cercetare a evenimentelor care produc incapacitate temporară de muncă;
-
utilizare improvizată a sistemului de încălzire la locul de muncă;
-
lipsă lipsa examenului medical periodic – medicina muncii;
-
neefectuarea verificării PRAM;
În continuare, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Buzău vor monitoriza modul de îndeplinire a măsurilor dispuse angajatorilor controlați, precum și modul de respectare a prevederilor legale în vigoare în domeniul securității și sănătății în muncă.