Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility I.T.M. BUZĂU Comunicat de presă 13.10.2026 Campania europeană „Împreună pentru sănătatea mintală la locul de muncă”
 
Inspectoratul Teritorial de Munca BUZĂU

Articole și noutăți

Comunicat de presă 13.10.2026 Campania europeană „Împreună pentru sănătatea mintală la locul de muncă”

Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău a organizat în data de 22.09.2026, o sesiune de instruire-informare-conștientizare referitoare la Acțiunea nr. 1 din Programul Cadru de Acțiuni al Inspecției Muncii pentru anul 2026, dedicată organizării și desfășurării Săptămânii Europene de Securitate și Sănătate în Muncă, în cadrul Campaniei Europene pentru locuri de muncă sigure și sănătoase 2026–2028 „Împreună pentru sănătatea mintală la locul de muncă”, organizată sub egida Agenției Europene pentru Securitate și Sănătate în Muncă (EU-OSHA), având ca motto: „Safety and health at work is everyone’s concern. It’s good for you, it’s good for business”.

În cadrul acțiunii participanții au fost informați cu privire la obiectivele Campaniei „Împreună pentru sănătatea mintală la locul de muncă” 2026–2028:

  • creșterea gradului de conștientizare privind importanța abordării noilor riscuri și disiparea neînțelegerilor frecvente;
  • promovarea evaluării riscurilor, prin oferirea de informații privind instrumentele practice și prin crearea de ocazii de schimb de bune practici;
  • adresarea categoriilor de lucrători cu nevoi specifice și a celor expuși unui nivel mai ridicat de riscuri, prin furnizarea de informații adaptate și exemple de bune practici;
  • creșterea nivelului de cunoaștere a cadrului legislativ în vigoare pentru protejarea lucrătorilor și evidențierea evoluțiilor politicilor din domeniu.

La eveniment au participat 30 de persoane, reprezentând angajatori și lucrători din sectorul public și privat din județul Buzău, servicii externe de prevenire și protecție abilitate, reprezentanți ai unor instituții de resort și, bineînțeles, inspectori de muncă din cadrul ITM Buzău.

În cadrul acțiunii au susținut prelegeri reprezentanți ai mai multor instituții, cu următoarele teme:

  • "Sănătatea mintală la locul de muncă: de la date la sprijin", în care au fost abordate rezultatele studiului OHS Pulse 2025, material prezentat de către reprezentantul Spitalului de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca;
  • "Împreună pentru sănătatea mintală la locul de muncă", material prezentat de către Președintele Colegiului Psihologilor din România – Filiala Buzău;
  • "Prevenirea sănătății mintale - o perspectivă integrativă și funcțională",material prezentat de către reprezentantul Direcției de Sănătate Publică Buzău.

Discuțiile au vizat riscurile psihosociale și consecințele aferente pentru sănătatea psihică și fizică a lucrătorilor, acestea fiind unele dintre cele mai mari provocări în materie de securitate și sănătate în muncă (SSM).

Stresul, anxietatea și depresia legate de muncă reprezintă a doua cea mai frecventă problemă de sănătate care afectează lucrătorii europeni, iar aproximativ 45% dintre lucrători declară că se confruntă cu stigmatizare atunci când este vorba despre sănătatea psihică.

Riscurile psihosociale au un impact negativ atât asupra eficienței organizațiilor, cât și asupra economiilor naționale, prin creșterea absenteismului, rate mai mari de accidente și vătămări, fluctuație a personalului și costuri estimate la miliarde de euro la atât la nivel național și internațional.

În cadrul acțiunii au fost distribuite materiale de informare a campaniei prin punctul focal național al Agenției Europene pentru Securitate și Sănătate în Muncă: (https://osha.europa.eu/ro/about-eu-osha/national-focal-points/focal-points-index), și anume: raportul campaniei, îndrumări practice, ghidul campaniei, broșura, flyer, pliantul și materiale referitoare la „Premiile pentru bune practici”.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău reamintește angajatorilor obligația de a identifica, evalua și gestiona riscurile psihosociale în cadrul evaluării riscurilor pentru securitatea și sănătate în muncă.

 

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii---
Sunt de acord