Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău în baza prevederilor art. 19 din Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea INSPECŢIEI MUNCII, republicată, şi a prevederilor H.G. nr. 488/2017, cu modificările şi completările ulterioare, a efectuat, în luna august 2024, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, acţiuni de control, având ca obiectiv verificarea modului în care angajatorii respectă prevederile legislaţiei în vigoare în domeniu, după cum urmează :
-
au fost efectuate un număr de 23 controale la agenţi economici din judeţul Buzău;
-
au fost sancţionaţi 11 angajatori şi s-au aplicat 18 sancţiuni contravenţionale, respectiv, 3 amenzi în cuantum de 20.000 lei şi 15 avertismente;
-
a fost oprit din funcţiune un echipament de muncă în vederea eliminării pericolului de accidentare;
-
au fost dispuse
un număr de18 măsuri cu termene precise de realizare pentru remedierea neconformităţilor constatate de către inspectorii de muncă.
Angajatorii au comunicat către I.T.M. Buzău 19 evenimente, în urma cercetărilor urmând să se stabilească caracterul acestora, respectiv, dacă sunt accidente de muncă sau accidente în afara muncii.
Deficienţe frecvent constatate :
-
instruire insuficientă în domeniul securității și sănătății în muncă;
-
depășire interval maxim de 12 luni privind efectuarea examenului medical periodic;
-
neactualizarea deciziilor de numire a persoanelor desemnate să asigure acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor și evacuarea lucrătorilor dintre angajații activi;
-
lipsa dovezii de distribuire a echipamentului individual de protecție către lucrători;
-
fișe de post incomplete privind atribuțiile și responsabilitățile în domeniul securității și sănătății în muncă.
În continuare, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Buzău vor monitoriza modul de îndeplinire a măsurilor dispuse angajatorilor controlați, precum și modul de respectare a prevederilor legale în vigoare în domeniul securității și sănătății în muncă.