Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility I.T.M. BUZĂU Comunicat de presă 12.02.2026 privind rezultatele controalelor SSM în anul 2025
 
Inspectoratul Teritorial de Munca BUZĂU

Articole și noutăți

Comunicat de presă 12.02.2026 privind rezultatele controalelor SSM în anul 2025

Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău în baza prevederilor art. 19 din Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea INSPECŢIEI MUNCII, republicată şi a HG nr. 488/2017, cu modificarile şi completarile ulterioare, a  efectuat acţiuni de control în anul 2025 având ca obiectiv verificarea modului în care angajatorii respectă prevederile legislaţiei în vigoare în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă  după cum urmează :

  • au fost efectuate 684 controale la agenţi economici din Judeţul Buzău;
  • au fost sancţionaţi 371 angajatori şi s-au aplicat 552 sancţiuni contravenţionale (149 amenzi contravenţionale în cuantum de 660500 lei şi  403 avertismente);
  • s-au dispus 552 măsuri cu termene precise de realizare pentru remedierea  neconformităţilor constatate de inspectorii de muncă;
  • cu ocazia controalelor efectuate au fost oprite din funcțiune 14 echipamente de muncă.

Deficienţele frecvent  constatate:

  • neutilizarea echipamentului individual de protecție de către lucrători;
  • organizarea necorespunzătoare a activităţii de prevenire şi protecţie;
  • utilizarea unor echipamente de munca neconforme;
  • fişe individuale de instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nesemnate de persoanele care au efectuat şi verificat instruirea;
  • neefectuarea examenului medical periodic la termenul scadent;
  • neautorizarea și/sau neefectuarea verificării tehnice periodice a echipamentelor de muncă aflate sub incidența ISCIR;
  • instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă neefectuată la termen;
  • neefectuarea de măsurători la instalaţia de punere la pământ pentru   echipamentele de muncă electrice folosite pentru executarea diferitelor operaţii;
  • punerea la dispoziţie pe piată  de către operatorul economic de echipamente individuale de protecţie, respectiv  mască de sudură, fără a fi însoțit de declarație de conformitate;
  • punerea la dispoziţie pe piată  de către operatorul economic de trotinete electrice și  motociclete/mașinuțe electrice pentru copii, fără a fi însoțite de declarație de conformitate sau fără a avea aplicat marcaj CE de conformitate.
Acest site folosește cookies. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii---
Sunt de acord