Inspectoratul Teritorial de Munca BUZĂU

Articole și noutăți

Comunicat de presă 10.07.2024 privind rezultate controalelor SSM în luna iunie

COMUNICAT  DE  PRESĂ

privind rezultatele controalelor din domeniul securității şi sănătăţii în muncă

în luna iunie 2024

Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău în baza prevederilor art. 19 din Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea INSPECŢIEI MUNCII, republicată, şi a prevederilor H.G. nr. 488/2017, cu modificările şi completările ulterioare, a efectuat în luna iunie 2024 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, acţiuni de control, având ca obiectiv verificarea modului în care angajatorii respectă prevederile legislaţiei în vigoare în domeniu, după cum urmează :

  • au fost efectuate un număr de 69 controale la agenţi economici din judeţul Buzău;

  • au fost sancţionaţi 19 angajatori şi s-au aplicat 27 sancţiuni contravenţionale, respectiv 6 amenzi în cuantum de 32.000 lei şi 21 avertismente;

  • a fost oprit din funcţiune un echipament de muncă în vederea eliminării pericolului de accidentare;

  • au fost dispuse un număr de 27 măsuri cu termene precise de realizare pentru remedierea neconformităţilor constatate de către inspectorii de muncă.

Angajatorii au comunicat către I.T.M. Buzău 19 evenimente, în urma cercetărilor urmând să se stabilească caracterul acestora, respectiv, dacă sunt accidente de muncă sau accidente în afara muncii.

Deficienţe  frecvent  constatate :

  • angajatorul nu a organizat activitatea de prevenire și protecție în cadrul unității;

  • echipamente de muncă neconforme (schele) / oprire din funcțiune;

  • neefectuarea verificărilor PRAM;

  • depășire înterval maxim de 12 luni privind efectuarea examenului medical periodic;

  • lipsă autorizare personal;

  • neutilizarea echipamentului individual de protecție de către lucrători;

  • echipamente de muncă ce se supun regimului de autorizare şi de verificare tehnică periodică ISCIR exploatate fără respectarea prevederilor legislaţiei specifice;

  • lipsă instruire securitate și sănătate în muncă specifică locurilor de muncă.

În continuare, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Buzău vor monitoriza modul de îndeplinire a măsurilor dispuse angajatorilor controlați, precum și modul de respectare a prevederilor legale în vigoare în domeniul  securității și sănătății în muncă.

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii---
Sunt de acord